Istoria Rapidului-Soimii Visinii
In 1923 s-a nascut o legenda
Putine cluburi din Romania se pot lauda astazi cu o traditie atat de indelungata ca a Rapidului. Dar ceea ce face din Rapid un club cu adevarat unic este felul in care s-a impletit in cazul sau istoria cu mitul. Clubul s-a nascut din pasiunea catorva muncitori ceferisti pentru sportul cu balonul rotund. Aceasta pasiune a fost suficienta pentru a-l tine in viata opt decenii. Intr-o zi de septembrie, in toamna lui 1923, maistrul Teofil Covaci si strungarii Grigore Grigoriu si Geza Ginzer, de la atelierele Grivita, semnau actul de fuziune intre "Atelierele" si "Excelsior". Numele pe care l-au ales a fost Rapid. Culoarea visinie aleasa pentru echipament chiar de sotia lui Grigoriu avea sa devina in timp simbolul giulestenilor si al unei iubiri fara seaman. Din 1932, meciurile si antrenamentele au inceput sa se desfasoare sub Podul Grant. Arena a fost terminata abia in 1939, cu ambitia de a reproduce la o scara mai mica stadionul lui Arsenal. Era timpul sa isi faca aparitia si celebra galerie a Rapidului. Clubul a evoluat, in timp, si sub alte denumiri, dar, lucru sugestiv, toate aveau o unica semnificatie, fie ca se numeau "Locomotiva", "CFR" sau, in fine, "Rapid"
Spiritul Rapidului
Rapid a inceput destul de repede sa exercite o fascinatie asupra publicului. Chiar si adversarii simteau ca e "ceva" deosebit in legatura cu aceasta echipa. Se vedea din ardoarea cu care se luptau in fiecare meci impotriva "feroviarilor" .
Pentru cei crescuti in suieratul locomotivelor din Calea Grivitei, Rapid reprezenta esenta sportivitatii si posibilitatea de a se simti invingatori in fata unui adversar mai puternic. O evadare dintr-un trai deloc usor, la fiecare sfarsit de saptamana, si o raza de speranta. Cu timpul, oameni de toate conditiile au inceput "sa se simta giulesteni". Rapid a devenit echipa cu cei mai multi simpatizanti din randul vedetelor si artistilor, oameni ce au iubit sincer spiritul alb-visiniu. Era si greu sa nu fii atras de arena de sub Podul Grant, cand pe ea evoluau nume de legenda ca Baratki, Ionica Bogdan, Bazil Marian, Ozon sau Fanica Filote. Era vremea cand pe Giulesti se inventa fotbalul spectacol. O reteta care s-a dovedit de succes in Cupa Romaniei, competitia predilecta a clubului, si care avea sa-i aduca pe alb-visinii in finala Cupei Europei Centrale in 1940, nedisputata din cauza razboiului. Marele vis al Giulestiului, cucerirea campionatului, s-a implinit abia in 1967, cu Valentin Stanescu la carma si cu jucatorii Raducanu, Lupescu, Motroc, Dan Coe, Greavu, Dinu, Jamaischi, Nasturescu, Neagu, Codreanu, Nichi Dumitriu, Puiu Ionescu si altii.
Pe gazonul Potcoavei (pe atunci, actuala tribuna din dreptul tabelei de marcaj nu exista) au pasit de-a lungul timpului echipe ca Juventus, Rapid Viena, Leeds United, Anderlecht, AC Napoli, Legia Varsovia, Totenham, Inter Milano, Charleroi, Eintracht Frankfurt, Karlsruhe, nu putine trebuind sa se recunoasca invinse de exuberanta formatie a romanilor
Zorii primului deceniu de dupa caderea comunismului gaseau Rapidul in suferinta celei de-a doua divizii, cu o baza materiala aproape inexistenta. Ceea ce a urmat ar putea fi numit drept "deceniul marilor sperante" pentru Giulesti. Sperantele suporterilor ce animau tribunele batranului stadion, nemodernizat de zeci de ani, au renascut odata cu implicarea investitorilor animati de o pasiune comparabila cu a lor. Dupa preluarea clubului, George Copos s-a impus ca investitorul cel mai important din fotbalul romanesc. An de an, milioane de dolari au fost investiti in crearea unui lot competitiv, a bazei de selectie, pornind de la nivelul juniorilor, in stadion si in ultramodernul cantonament de la Pro Rapid. Rezultatele nu au intarziat sa apara. O participare laudabila in Cupa UEFA cu Viorel Hizo la timona, o finala a Cupei Romaniei si o clasare constanta in fruntea clasamentului. Devenise limpede pentru toata lumea ca Rapid era din nou o forta respectabila in fotbalul romanesc.
Adevaratele performante au purtat, insa, marca unui antrenor pe care Inter Milano si Galatasaray aveau sa ni-l "rapeasca" pe rand, ultima, pentru a-si trece in palmares o Supercupa a Europei. Mircea Lucescu a insemnat o cupa dupa 23 de ani in vitrina clubului, un campionat pierdut in ultimele secunde in urma erorilor flagrant de arbitraj, si - dupa o asteptare de 32 de ani - al doilea titlu in Giulesti. Astazi, Rapid beneficiaza de conditii de pregatire la nivel european, in baza de la Pro-Rapid, iar potcoava de sub Podul Grant a fost reintregita cu o peluza noua (unde s-a plasat galeria), scaune din plastic si instalatie de nocturna. In Europa, giulestenii au incercat marea aventura, dupa meciuri fara gol primit in deplasare, pe doua mari arene ale lumii, in compania legendarelor Liverpool si Paris Saint-Germain.
Giussy Baratki, "minunea blonda"
In 1930 a fost declarat cel mai bun mijlocas din Europa. A activat pe toate posturile, inclusiv pe cel de portar. A imbracat cu aceeasi daruire tricourile a doua selectioate nationale, a Romaniei si a Ungariei, demonstrand ca fotbalul poate fi o punte a prieteniei. A fost, deci, un jucator emblematic pentru Rapidul interbelic. S-a nascut la Oradea, la14 mai 1910. A inceput fotbalul la OSK, echipa cartierului orasului. Dupa o ascensiune fulgeratoare, trece pe la cluburile oradene Staruinta si CAG. Pleaca in Ungaria pentru a activa la Hungaria Budapesta, de unde va reveni in orasul natal, la Crisana. Din 1936, cel care a fost supranumit "minunea blonda", a ajuns in potcoava Giulestiului jucand la Rapid pana in 1944. Intr-un meci impotriva Spaniei se remarca aparand buturile nationalei maghiare. In nationala Romaniei a jucat de 20 de ori inscriind 14 goluri, iar in cea a Ungariei de 8 ori. In campionatul Diviziei A figureaza cu un numar de 100 de goluri marcate si a participat la editia din 1938 a Campionatului mondial din Franta. S-a stins din viata in 1962.
Rapidistii au facut cunostina cu Baratki in 1936, la Oradea, cand respectivul le inscria un gol de la 40 de metri. Cei care au prins acele timpuri nu pot uita maiestria loviturilor libere de la mare distanta, pe care Baratki le transforma cu o uimitoare precizie in goluri de o rara frumusete. Sau de un meci la Cluj, contra Universitatii. Atunci, la pauza, sepcile rosii conduceau cu 2-0. In vestiar, Giussy a promis ca in zece minute va fi restabilita egalitatea In partea secunda a intalnirii, Baratki a pasat la primul gob al Rapidului si l-a inscris pe cel al egalarii. Trecusera noua minute! Intr-o semifinala de Cupa cu Venusul, presedintele Rapidului, Alfred Fulga, i-a promis lui Baratki dezlegarea pentru francezii de la Olimpique Lille daca se vor califica si va juca bine. Dupa o partida senzationala, reusita de minunea blonda, acelasi presedinte a facut o criza de nervi jurand ca nu va da niciodata drumul unui asemenea jucator.
Inaintea unei semifinale, contra Venusului (un fel de Dinamo al perioadei interbelice), Baratki, alaturi de Vintila, Auer si Rafinschi a fost arestat din ordinul prefectului Gabriel Marinescu, presedinte de onoare la Venus, pentru ca a eliminat echipa condusa de acesta. Partida s-a rejucat la cererea Rapiodului, iar Baratki si Auer au promis ca vor marca fiecare cate doua goluri. Partida s-a incheiat cu scorul de 4-2 pentru Rapid, prin golurile inscrise de cei doi, iar Marinescu a cerut postul de presedinte de onoare al formatiei din Giulesti.
Auer, Moldoveanu, Baratki, Barbu, Bogdan
Acesta este atacul Rapidului deceniului trei, un Rapid care ocupa locul 2 in campionat, dar aducea Cupa Romaniei de sase ori consecutiv in vitrina clububui din Giulesti. Erau vremurile cand victoriile mari si mici se sarbatoreau la restaurantul "Luther" de langa Gara de Nord, iar Maria Tanase canta "Glasul rotilor de tren”. Erau vremurile cand Ionica Bogdan urca o orchestra intr-un copac pentru ca Wetzer sa nu stie de unde se aude muzica.
Nae Manea - omul care aduce Cupa
Nicolae Manea s-a nascut in Bucuresti, la 11 martie 1954. In 1965 descoperea Rapidul, iar doi ani mai tarziu era deja legitimat la club. Ceea ce inseamna ca destinul sau a fost legat de formatia feroviara inca de la varsta de 13 ani. A facut parte din echipa de baza a Rapidului deceniului opt. O extrema stanga clasica, etala patrunderi in mare viteza, dribling, si centrari precise. Porecla de "Mutul" nu i se trage de la timiditate, asa cum s-ar crede, fiind de altfel o persoana sociabila, ci mai curand de la duelurile din teren, carora le cadea victima. De multe ori era "luat pe sus" de fundasii adversi, cand se dovedea mai impetuos, dar aproape ca niciodata nu protesta, colegii simtindu-se obligati sa intervina pentru el. "Este adevarat ca am prins un schimb de generatii. Daca ma gandesc bine chiar doua. Ca pozitie in teren, eu l-am inlocuit pe Codreanu, ceea ce nu era putin lucru. Am prins si una dintre cele mai bune formatii ale Rapidului, cu Neagu, Savu, Rica Angelescu, cand in acelasi an am reusit o performanta rara : sa promovam si sa castigam un trofeu national", isi aminteste el. De numele lui Manea se leaga castigarea ultimei Cupe a Romaniei inainte de Revolutie, intr-o editie in care trecea de Jiul, Dinamo, Ceahlaul, Steaua, pentru a invinge Craiova in finala. Dupa ce oltenii deschisesera scorul prin Ion Oblemenco, tanarul Manea a egalat in minutul 70, rasturnand situatia de unul singur printr-un gol in minutul 100. Cu 193 de goluri marcate, este al doilea golgeter din istoria clubului. A fost ofertat si de Dinamo si de Sportul. Povesteste cu amuzament episodul cand a fost inrolat in armata si a evadat din spital pentru a nu ramane sa joace la Steaua. "Nu a existat un motiv anume, nu am vrut sa joc si asta este".
Giulesteni, luptati giulesteni !" a devenit strigatul de lupta al patimasilor suporteri ai feroviarilor pentru ca legatura cu locul nasterii acestei pasiuni a ramas, fie ca fanii sunt astazi din Bucuresti sau din Timisoara. In timpul celui de-al doilea razboi mondial una dintre peluze a fost complet distrusa de bombardamente. Mai bine de o jumatate de secol, chiar in timpul partidelor se puteau zari locomotivele ce treceau pe langa stadionul numit datorita formei sale "Potcoava din Giulesti". O forma ca un semn al norocului s-ar putea spune. Dupa Revolutie, schimbarile de care s-a bucurat au fost spectaculoase. Scaunele de plastic au inlocuit bancile rupte de lemn, a doua peluza s-a ridicat, in lumina noii instalatii de nocturna.
Baza ProRapid
Situata la marginea orasului, pe malul Lacului Straulesti, departe de agitatia Bucurestiului, Baza ProRapid este locul ideal de refacere si antrenament. Probabil, cel mai modern cantonament de la noi din tara, este si un motiv de mandrie pentru club. A fost ridicata din temelii, aratand ca si in Romania se poate construi un complex la asemenea standarde. Este dotat cu trei terenuri de antrenament iluminate de o instalatie de nocturna. Dispune de un mini-hotel destinat sportivilor, restaurant si teren de agrement cu iesire catre Lacul Straulesti. Tot aici se afla si sala de conferinte unde au loc intalnirile cu presa. Pentru mentinerea in cea mai buna forma a sportivilor, exista o sauna si sali de forta. In fapt, este locul unde se desfasoara partea nevazuta de pregatire a performantelor clubului. Totusi, suporteri au si ei acces, periodic, cand antrenamentele sunt cu public.
Legione Granata
In aproape 80 de ani de existenta, chiar si norocul i-a mai parasit, din cand in cand, pe rapidisti, dar niciodata publicul. Galeria i-a insotit peste tot in tara si oriunde s-a nimerit sa joace, in lume. Este de fapt ceea ce da personalitate clubului. Era singura galerie a unei echipe romanesti care inaibte de Revolutie “colinda tara intreaga, ca sa vada lumea toata, dragoste adevarata”. Mai mult, avea curaj sa se duca pe stadioanele rivalelor din Bucuresti, dar recirproca nu a fost valabila decat la ceva vreme dupa Decembrie ‘89. Locul unor adevarate personaje ale tribunei, ca Mache Sulamita sau Tudorica Trompetistul, ce faceau deliciul Potcoavei din Grant, a fost luat de vedetele ce s-au perindat in tribuna oficiala si de pustii entuziasti de la peluza. Un lucru a ramas neschimbat: pasiunea pentru culorile alb-visinii. Impreuna reprezinta cea mai numeroasa galerie din tara, recunoscuta pentru spectacolele puse in scena, care eclipseaza de multe ori ce se intampla pe teren. Suporterii reusesc in dese randuri sa ii faca pe favoriti sa nu simta ca joaca in deplasare la sute de kilometri de casa, acestia marturisind ca le e, de fapt, cel mai greu sa evolueze in vulcanul Giulestiului. Mai staruie probabil in amintire momentele cand "insurgentii" isi alergau idolii pe calea ferata din apropiere dupa o serie de meciuri care ii dezamagisera.
Liga Suporterilor Rapidisti
Prima liga a suporterilor din Romania a luat fiinta in zorii lui '90, cand altii alergau sa infiinteze partide. Modelul l-a constituit organizarea celebrei Juventus Torino, iar initiatori au fost Andrei Teodor, Constantin Mincea, Vivi Sindrilaru si alti cativa suporteri ai "feroviarilor". Recunoasterea juridica a venit la 14 februarie 1990, din partea Judecatoriei Sectorului 1 (Sentinta nr. 252). La ora actuala, Liga Suporterilor Rapidisti numara 15.000 membrii cotizanti din toata tara. “Consideram ca am fost prima uniune de suporteri din Europa de Est”, spune Andrei Teodor, in prezent conducatorul acestei ligi. Rolul LSR este sa sprijine activitatea clubului Rapid, atat pe plan fotbalistic, cat si in celelalte sporturi. si se ocupa de modul in care se prezinta galeria , deplasari in tara si strainatate. De remarcat, ca la sediul LSR se lucreaza numai pe baza de voluntariat. De altfel, a fost lesne de constatat ca in urma eforturilor depuse de Liga, galeria Rapidului se numara printre cele mai disciplinate si sportive din tara. “Ne intelegem cu majoritatea suporterilor din provincie si ne respectam adversarii pentru ca trebuie sa existe o rivalitate sportiva. Pe de alta parte, am luptat si luptam pentru demilitarizarea cluburilor departamentale care fac prea mult rau fotbalului romanesc”, mai spune Andrei Teodor.
“Singuri impotriva tuturor”
A fost strigatul de lupta al fanilor, insa, din pacate, mai mult o constatare decat un slogan. Este modul in care s-ar putea rezuma o buna bucata din istoria clubului. A fost vremea cand, dupa caderea cortinei de fier, Rapid lupta cu armele sportivitatii, cu forte inegale, in fata cluburilor departamentale sustinute din rasputeri de autoritati. Jucatorii cei mai valorosi erau "inrolati" prin metode oculte, lasand echilibrarea balantei in seama entuziasmului si daruirii cu care jucau in meciurile directe rapidistii. Pentru acestia din urma, o victorie impotriva mai marilor zilei valora mai mult decat un campionat. Iar, cum avea sa constate mai tarziu, Ion Ionescu, "oamenii din cartier munceau cu mai multa tragere de inima si pareau mai fericiti in acea saptamana". In vreme ce altii alergau dupa "performante" cu orice pret, Rapidul "se multumea" cu titlul de cea mai iubita echipa din Romania. Fara a fi o fatalitate, "Singuri impotriva tuturor", a devenit, in timp, un titlu de glorie, semnificand neimplicarea in jocuri de culise, cultul pentru fair-play si ideea de competitie.
In 1923 s-a nascut o legenda
Putine cluburi din Romania se pot lauda astazi cu o traditie atat de indelungata ca a Rapidului. Dar ceea ce face din Rapid un club cu adevarat unic este felul in care s-a impletit in cazul sau istoria cu mitul. Clubul s-a nascut din pasiunea catorva muncitori ceferisti pentru sportul cu balonul rotund. Aceasta pasiune a fost suficienta pentru a-l tine in viata opt decenii. Intr-o zi de septembrie, in toamna lui 1923, maistrul Teofil Covaci si strungarii Grigore Grigoriu si Geza Ginzer, de la atelierele Grivita, semnau actul de fuziune intre "Atelierele" si "Excelsior". Numele pe care l-au ales a fost Rapid. Culoarea visinie aleasa pentru echipament chiar de sotia lui Grigoriu avea sa devina in timp simbolul giulestenilor si al unei iubiri fara seaman. Din 1932, meciurile si antrenamentele au inceput sa se desfasoare sub Podul Grant. Arena a fost terminata abia in 1939, cu ambitia de a reproduce la o scara mai mica stadionul lui Arsenal. Era timpul sa isi faca aparitia si celebra galerie a Rapidului. Clubul a evoluat, in timp, si sub alte denumiri, dar, lucru sugestiv, toate aveau o unica semnificatie, fie ca se numeau "Locomotiva", "CFR" sau, in fine, "Rapid"
Spiritul Rapidului
Rapid a inceput destul de repede sa exercite o fascinatie asupra publicului. Chiar si adversarii simteau ca e "ceva" deosebit in legatura cu aceasta echipa. Se vedea din ardoarea cu care se luptau in fiecare meci impotriva "feroviarilor" .
Pentru cei crescuti in suieratul locomotivelor din Calea Grivitei, Rapid reprezenta esenta sportivitatii si posibilitatea de a se simti invingatori in fata unui adversar mai puternic. O evadare dintr-un trai deloc usor, la fiecare sfarsit de saptamana, si o raza de speranta. Cu timpul, oameni de toate conditiile au inceput "sa se simta giulesteni". Rapid a devenit echipa cu cei mai multi simpatizanti din randul vedetelor si artistilor, oameni ce au iubit sincer spiritul alb-visiniu. Era si greu sa nu fii atras de arena de sub Podul Grant, cand pe ea evoluau nume de legenda ca Baratki, Ionica Bogdan, Bazil Marian, Ozon sau Fanica Filote. Era vremea cand pe Giulesti se inventa fotbalul spectacol. O reteta care s-a dovedit de succes in Cupa Romaniei, competitia predilecta a clubului, si care avea sa-i aduca pe alb-visinii in finala Cupei Europei Centrale in 1940, nedisputata din cauza razboiului. Marele vis al Giulestiului, cucerirea campionatului, s-a implinit abia in 1967, cu Valentin Stanescu la carma si cu jucatorii Raducanu, Lupescu, Motroc, Dan Coe, Greavu, Dinu, Jamaischi, Nasturescu, Neagu, Codreanu, Nichi Dumitriu, Puiu Ionescu si altii.
Pe gazonul Potcoavei (pe atunci, actuala tribuna din dreptul tabelei de marcaj nu exista) au pasit de-a lungul timpului echipe ca Juventus, Rapid Viena, Leeds United, Anderlecht, AC Napoli, Legia Varsovia, Totenham, Inter Milano, Charleroi, Eintracht Frankfurt, Karlsruhe, nu putine trebuind sa se recunoasca invinse de exuberanta formatie a romanilor
Zorii primului deceniu de dupa caderea comunismului gaseau Rapidul in suferinta celei de-a doua divizii, cu o baza materiala aproape inexistenta. Ceea ce a urmat ar putea fi numit drept "deceniul marilor sperante" pentru Giulesti. Sperantele suporterilor ce animau tribunele batranului stadion, nemodernizat de zeci de ani, au renascut odata cu implicarea investitorilor animati de o pasiune comparabila cu a lor. Dupa preluarea clubului, George Copos s-a impus ca investitorul cel mai important din fotbalul romanesc. An de an, milioane de dolari au fost investiti in crearea unui lot competitiv, a bazei de selectie, pornind de la nivelul juniorilor, in stadion si in ultramodernul cantonament de la Pro Rapid. Rezultatele nu au intarziat sa apara. O participare laudabila in Cupa UEFA cu Viorel Hizo la timona, o finala a Cupei Romaniei si o clasare constanta in fruntea clasamentului. Devenise limpede pentru toata lumea ca Rapid era din nou o forta respectabila in fotbalul romanesc.
Adevaratele performante au purtat, insa, marca unui antrenor pe care Inter Milano si Galatasaray aveau sa ni-l "rapeasca" pe rand, ultima, pentru a-si trece in palmares o Supercupa a Europei. Mircea Lucescu a insemnat o cupa dupa 23 de ani in vitrina clubului, un campionat pierdut in ultimele secunde in urma erorilor flagrant de arbitraj, si - dupa o asteptare de 32 de ani - al doilea titlu in Giulesti. Astazi, Rapid beneficiaza de conditii de pregatire la nivel european, in baza de la Pro-Rapid, iar potcoava de sub Podul Grant a fost reintregita cu o peluza noua (unde s-a plasat galeria), scaune din plastic si instalatie de nocturna. In Europa, giulestenii au incercat marea aventura, dupa meciuri fara gol primit in deplasare, pe doua mari arene ale lumii, in compania legendarelor Liverpool si Paris Saint-Germain.
Giussy Baratki, "minunea blonda"
In 1930 a fost declarat cel mai bun mijlocas din Europa. A activat pe toate posturile, inclusiv pe cel de portar. A imbracat cu aceeasi daruire tricourile a doua selectioate nationale, a Romaniei si a Ungariei, demonstrand ca fotbalul poate fi o punte a prieteniei. A fost, deci, un jucator emblematic pentru Rapidul interbelic. S-a nascut la Oradea, la14 mai 1910. A inceput fotbalul la OSK, echipa cartierului orasului. Dupa o ascensiune fulgeratoare, trece pe la cluburile oradene Staruinta si CAG. Pleaca in Ungaria pentru a activa la Hungaria Budapesta, de unde va reveni in orasul natal, la Crisana. Din 1936, cel care a fost supranumit "minunea blonda", a ajuns in potcoava Giulestiului jucand la Rapid pana in 1944. Intr-un meci impotriva Spaniei se remarca aparand buturile nationalei maghiare. In nationala Romaniei a jucat de 20 de ori inscriind 14 goluri, iar in cea a Ungariei de 8 ori. In campionatul Diviziei A figureaza cu un numar de 100 de goluri marcate si a participat la editia din 1938 a Campionatului mondial din Franta. S-a stins din viata in 1962.
Rapidistii au facut cunostina cu Baratki in 1936, la Oradea, cand respectivul le inscria un gol de la 40 de metri. Cei care au prins acele timpuri nu pot uita maiestria loviturilor libere de la mare distanta, pe care Baratki le transforma cu o uimitoare precizie in goluri de o rara frumusete. Sau de un meci la Cluj, contra Universitatii. Atunci, la pauza, sepcile rosii conduceau cu 2-0. In vestiar, Giussy a promis ca in zece minute va fi restabilita egalitatea In partea secunda a intalnirii, Baratki a pasat la primul gob al Rapidului si l-a inscris pe cel al egalarii. Trecusera noua minute! Intr-o semifinala de Cupa cu Venusul, presedintele Rapidului, Alfred Fulga, i-a promis lui Baratki dezlegarea pentru francezii de la Olimpique Lille daca se vor califica si va juca bine. Dupa o partida senzationala, reusita de minunea blonda, acelasi presedinte a facut o criza de nervi jurand ca nu va da niciodata drumul unui asemenea jucator.
Inaintea unei semifinale, contra Venusului (un fel de Dinamo al perioadei interbelice), Baratki, alaturi de Vintila, Auer si Rafinschi a fost arestat din ordinul prefectului Gabriel Marinescu, presedinte de onoare la Venus, pentru ca a eliminat echipa condusa de acesta. Partida s-a rejucat la cererea Rapiodului, iar Baratki si Auer au promis ca vor marca fiecare cate doua goluri. Partida s-a incheiat cu scorul de 4-2 pentru Rapid, prin golurile inscrise de cei doi, iar Marinescu a cerut postul de presedinte de onoare al formatiei din Giulesti.
Auer, Moldoveanu, Baratki, Barbu, Bogdan
Acesta este atacul Rapidului deceniului trei, un Rapid care ocupa locul 2 in campionat, dar aducea Cupa Romaniei de sase ori consecutiv in vitrina clububui din Giulesti. Erau vremurile cand victoriile mari si mici se sarbatoreau la restaurantul "Luther" de langa Gara de Nord, iar Maria Tanase canta "Glasul rotilor de tren”. Erau vremurile cand Ionica Bogdan urca o orchestra intr-un copac pentru ca Wetzer sa nu stie de unde se aude muzica.
Nae Manea - omul care aduce Cupa
Nicolae Manea s-a nascut in Bucuresti, la 11 martie 1954. In 1965 descoperea Rapidul, iar doi ani mai tarziu era deja legitimat la club. Ceea ce inseamna ca destinul sau a fost legat de formatia feroviara inca de la varsta de 13 ani. A facut parte din echipa de baza a Rapidului deceniului opt. O extrema stanga clasica, etala patrunderi in mare viteza, dribling, si centrari precise. Porecla de "Mutul" nu i se trage de la timiditate, asa cum s-ar crede, fiind de altfel o persoana sociabila, ci mai curand de la duelurile din teren, carora le cadea victima. De multe ori era "luat pe sus" de fundasii adversi, cand se dovedea mai impetuos, dar aproape ca niciodata nu protesta, colegii simtindu-se obligati sa intervina pentru el. "Este adevarat ca am prins un schimb de generatii. Daca ma gandesc bine chiar doua. Ca pozitie in teren, eu l-am inlocuit pe Codreanu, ceea ce nu era putin lucru. Am prins si una dintre cele mai bune formatii ale Rapidului, cu Neagu, Savu, Rica Angelescu, cand in acelasi an am reusit o performanta rara : sa promovam si sa castigam un trofeu national", isi aminteste el. De numele lui Manea se leaga castigarea ultimei Cupe a Romaniei inainte de Revolutie, intr-o editie in care trecea de Jiul, Dinamo, Ceahlaul, Steaua, pentru a invinge Craiova in finala. Dupa ce oltenii deschisesera scorul prin Ion Oblemenco, tanarul Manea a egalat in minutul 70, rasturnand situatia de unul singur printr-un gol in minutul 100. Cu 193 de goluri marcate, este al doilea golgeter din istoria clubului. A fost ofertat si de Dinamo si de Sportul. Povesteste cu amuzament episodul cand a fost inrolat in armata si a evadat din spital pentru a nu ramane sa joace la Steaua. "Nu a existat un motiv anume, nu am vrut sa joc si asta este".
Giulesteni, luptati giulesteni !" a devenit strigatul de lupta al patimasilor suporteri ai feroviarilor pentru ca legatura cu locul nasterii acestei pasiuni a ramas, fie ca fanii sunt astazi din Bucuresti sau din Timisoara. In timpul celui de-al doilea razboi mondial una dintre peluze a fost complet distrusa de bombardamente. Mai bine de o jumatate de secol, chiar in timpul partidelor se puteau zari locomotivele ce treceau pe langa stadionul numit datorita formei sale "Potcoava din Giulesti". O forma ca un semn al norocului s-ar putea spune. Dupa Revolutie, schimbarile de care s-a bucurat au fost spectaculoase. Scaunele de plastic au inlocuit bancile rupte de lemn, a doua peluza s-a ridicat, in lumina noii instalatii de nocturna.
Baza ProRapid
Situata la marginea orasului, pe malul Lacului Straulesti, departe de agitatia Bucurestiului, Baza ProRapid este locul ideal de refacere si antrenament. Probabil, cel mai modern cantonament de la noi din tara, este si un motiv de mandrie pentru club. A fost ridicata din temelii, aratand ca si in Romania se poate construi un complex la asemenea standarde. Este dotat cu trei terenuri de antrenament iluminate de o instalatie de nocturna. Dispune de un mini-hotel destinat sportivilor, restaurant si teren de agrement cu iesire catre Lacul Straulesti. Tot aici se afla si sala de conferinte unde au loc intalnirile cu presa. Pentru mentinerea in cea mai buna forma a sportivilor, exista o sauna si sali de forta. In fapt, este locul unde se desfasoara partea nevazuta de pregatire a performantelor clubului. Totusi, suporteri au si ei acces, periodic, cand antrenamentele sunt cu public.
Legione Granata
In aproape 80 de ani de existenta, chiar si norocul i-a mai parasit, din cand in cand, pe rapidisti, dar niciodata publicul. Galeria i-a insotit peste tot in tara si oriunde s-a nimerit sa joace, in lume. Este de fapt ceea ce da personalitate clubului. Era singura galerie a unei echipe romanesti care inaibte de Revolutie “colinda tara intreaga, ca sa vada lumea toata, dragoste adevarata”. Mai mult, avea curaj sa se duca pe stadioanele rivalelor din Bucuresti, dar recirproca nu a fost valabila decat la ceva vreme dupa Decembrie ‘89. Locul unor adevarate personaje ale tribunei, ca Mache Sulamita sau Tudorica Trompetistul, ce faceau deliciul Potcoavei din Grant, a fost luat de vedetele ce s-au perindat in tribuna oficiala si de pustii entuziasti de la peluza. Un lucru a ramas neschimbat: pasiunea pentru culorile alb-visinii. Impreuna reprezinta cea mai numeroasa galerie din tara, recunoscuta pentru spectacolele puse in scena, care eclipseaza de multe ori ce se intampla pe teren. Suporterii reusesc in dese randuri sa ii faca pe favoriti sa nu simta ca joaca in deplasare la sute de kilometri de casa, acestia marturisind ca le e, de fapt, cel mai greu sa evolueze in vulcanul Giulestiului. Mai staruie probabil in amintire momentele cand "insurgentii" isi alergau idolii pe calea ferata din apropiere dupa o serie de meciuri care ii dezamagisera.
Liga Suporterilor Rapidisti
Prima liga a suporterilor din Romania a luat fiinta in zorii lui '90, cand altii alergau sa infiinteze partide. Modelul l-a constituit organizarea celebrei Juventus Torino, iar initiatori au fost Andrei Teodor, Constantin Mincea, Vivi Sindrilaru si alti cativa suporteri ai "feroviarilor". Recunoasterea juridica a venit la 14 februarie 1990, din partea Judecatoriei Sectorului 1 (Sentinta nr. 252). La ora actuala, Liga Suporterilor Rapidisti numara 15.000 membrii cotizanti din toata tara. “Consideram ca am fost prima uniune de suporteri din Europa de Est”, spune Andrei Teodor, in prezent conducatorul acestei ligi. Rolul LSR este sa sprijine activitatea clubului Rapid, atat pe plan fotbalistic, cat si in celelalte sporturi. si se ocupa de modul in care se prezinta galeria , deplasari in tara si strainatate. De remarcat, ca la sediul LSR se lucreaza numai pe baza de voluntariat. De altfel, a fost lesne de constatat ca in urma eforturilor depuse de Liga, galeria Rapidului se numara printre cele mai disciplinate si sportive din tara. “Ne intelegem cu majoritatea suporterilor din provincie si ne respectam adversarii pentru ca trebuie sa existe o rivalitate sportiva. Pe de alta parte, am luptat si luptam pentru demilitarizarea cluburilor departamentale care fac prea mult rau fotbalului romanesc”, mai spune Andrei Teodor.
“Singuri impotriva tuturor”
A fost strigatul de lupta al fanilor, insa, din pacate, mai mult o constatare decat un slogan. Este modul in care s-ar putea rezuma o buna bucata din istoria clubului. A fost vremea cand, dupa caderea cortinei de fier, Rapid lupta cu armele sportivitatii, cu forte inegale, in fata cluburilor departamentale sustinute din rasputeri de autoritati. Jucatorii cei mai valorosi erau "inrolati" prin metode oculte, lasand echilibrarea balantei in seama entuziasmului si daruirii cu care jucau in meciurile directe rapidistii. Pentru acestia din urma, o victorie impotriva mai marilor zilei valora mai mult decat un campionat. Iar, cum avea sa constate mai tarziu, Ion Ionescu, "oamenii din cartier munceau cu mai multa tragere de inima si pareau mai fericiti in acea saptamana". In vreme ce altii alergau dupa "performante" cu orice pret, Rapidul "se multumea" cu titlul de cea mai iubita echipa din Romania. Fara a fi o fatalitate, "Singuri impotriva tuturor", a devenit, in timp, un titlu de glorie, semnificand neimplicarea in jocuri de culise, cultul pentru fair-play si ideea de competitie.
Ultima editare efectuata de catre marlanu_ferdi in Mier Noi 10, 2010 4:59 am, editata de 1 ori
