Gică Craioveanu este special guest în primul episod al noului sezon „Trăsniţii”!
„Trăsniţii” au ajuns în Spania, unde marele om de televiziune Pupăză pune în scenă cea mai caliente telenovelă difuzată vreodată în România, în direct şi în reluare! Amor del Sangria se numeşte această co-producţie româno-spaniolă, iar toată aventura se petrece la reşedinţa fotbalistului Gică Craioveanu, care va fi invitatul special al primului episod.
„Gică Craioveanu a fost foarte punctual la filmări şi a stat mai mult decât preconizasem. Asta doar pentru că s-a distrat foarte bine cu noi pe platou! S-a declarat încântat de decor şi ne-a invitat la vila lui din Castellon”, spune Grig Chiroiu.
Nu pierdeţi „Trăsniţii”, astazi, de la ora 22.15, numai la Prima TV!
Niciun comentariu.